Informare de presă

Informare de presă

  • 31 octombrie 2022 00:00
  • Admin
  •   News

Informare de presă - 31 octombrie 2022 - Ziua Internațională a Mării Negre

La 31 octombrie, ca în fiecare an, România împreună cu statele riverane Mării Negre, celebrează Ziua Internațională a Mării Negre. Această dată a fost aleasă deoarece în ziua de 31 octombrie 1996, la Istanbul, a fost semnat primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, document ce asigură implementarea prevederilor Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluării, semnată în 1992, la București, cunoscută și sub numele de Convenția de la București.

Convenția de la București reprezintă cadrul instituțional legal care permite Părților Semnatare să adopte și să implementeze măsuri adecvate pentru protecția și conservarea ecosistemului marin Marea Neagră.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor reprezintă România ca Parte Semnatară a Convenției, fapt pentru care are obligația de a pune în aplicare Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră, instrument de lucru şi de cooperare la nivel regional. Ca urmare, susține financiar programul de monitorizare național integrat al factorilor fizico-chimici şi biologici al Mării Negre. Rezultate obținute în procesul de monitorizare asigură suportul tehnic pentru fundamentarea deciziilor ce urmăresc îmbunătățirea stării ecologice a Mării Negre.

Trebuie subliniat că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este responsabil cu implementarea Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin a cărui obiectiv este atingerea stării ecologice bune a mediului marin. Considerăm că obiectivul directivei se pliază perfect pe cerințele Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluării, respectiv protecția şi conservarea Mării Negre.

Pentru atingerea acestui deziderat a fost aprobată Hotărârea de Guvern 432/2020 privind aprobarea Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră care conține 30 de măsuri noi pe lângă cele existente pentru protecția și conservarea biodiversității marine, reducerea și eliminarea poluării cu deșeuri marine inclusiv plastic, contaminanți. Pentru moment, măsurile noi sunt parțial implementate fapt pentru care s-a remarcat o refacere ușoară a ecosistemului marin.

Trebuie subliniat faptul că atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră presupune eforturi conjugate din partea tuturor factorilor interesați atât la nivel național, cât și la nivel regional. La nivel național, așteptăm ca toți actorii implicați în activitățile maritime (autorități centrale, locale, sectorul economic, institute de cercetare, ONG-uri) să implementeze măsurile de protecție ce contribuie la atingerea stării ecologice bune a Mării Negre, conform Hotărârii de Guvern 432/2020 privind aprobarea Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră (aflată pe site-ul MMAP, secțiunea Marea Neagră, legislație).

La nivel regional există un dialog permanent cu Bulgaria pentru coordonarea comună a activităților de implementare a Strategiei Comune U.E pentru Marea Neagră, având în vedere faptul că suntem State Membre cu obligații în punerea în aplicare a Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin, precum și cu Comisia Mării Negre.

 Numai împreună vom reuși să avem o mare curată și albastră.

                   La multi ani Marea Neagră! Să o păstrăm sănătoasă și curată!

Happy Black Sea Day ! Keep the Black Sea healthy and blue!

Deschide website sursă